© Goldfish

Preluarea fara permisiune intra sub incidenta Legii Drepturilor de Autor.

marți, 14 decembrie 2010

Crăciunul - sărbătoarea naşterii Domnului



Crăciunul este sărbătoarea naşterii lui Hristos – darul lui Dumnezeu pentru toţi oamenii.

Naşterea Domnului Iisus s-a întâmplat într-un moment când ignoranţa, lăcomia, superstiţia, ura şi ipocrizia predominau pe pământ.
Puritatea şi moralitatea erau uitate şi neglijate.

Naşterea lui Hristos într-un loc umil, simplu, are o semnificaţie profundă.
Trezirea spirituală începe în inima omului smerit; lumina începe să strălucească dacă, până atunci a fost întuneric.

Celebrarea întrupării lui Hristos în fragila noastră umanitate, în acest an 2010, pare să fie deosebit de grea pentru o mulţime de familii.
Banii sunt puţini, locurile de muncă nesigure.

Deseori oamenii sunt ca la război; luptă pentru tot şi toate, încheie un armistiţiu fragil şi cântă colinde iar în ziua următoare iarăşi în tranşee cu mâna pe mitralieră.

Comercializarea excesiva a tuturor sărbătorilor din calendar le-a golit în final de semnificaţia lor, reducându-le la o funcţie economică.
Regândirea comportamentului nostru este necesară pentru a le da înapoi sensul, un sens în care să ne recunoaştem cu adevărat.

Să ne pregătim inimile pentru Crăciun!
Este vorba despre dragoste, speranţă, generozitate…

Poate dacă vom păstra aceste acte de iubire permanent în inimile noastre, nu vom mai avea nevoie de stele pentru a ne arăta drumul spre Hristos.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Web Analytics