© Goldfish

Preluarea fara permisiune intra sub incidenta Legii Drepturilor de Autor.

vineri, 10 decembrie 2010

Scrisoare pentru Moş Crăciun

În toată lumea Moş Crăciun este acceptat ca un simbol secular al naşterii lui Hristos.

Sărbătoarea Crăciunului este de neconceput fără Moş Crăciun, nu doar pentru cei mici ci şi pentru adulţi.
Pentru copii este bătrânelul care le aduce daruri; pentru adulţi este cineva care face sărbătorile cu adevărat speciale şi memorabile.

Tradiţia scrisorii către Moş Crăciun, rezervată  copiilor, ar trebui să se aplice tuturor.
O dată pe an avem această oportunitate de a sonda adâncimea dorinţelor noastre.

"Dragă Moşule,

Am crescut de la ultima scrisoare.
A trecut o lungă perioadă dar, nu te-am uitat. Copilul din mine te-a păstrat în suflet.
Îţi mulţumesc Moşule pentru magia pe care o aduci în vieţile noastre.

 Nu am făcut prea mult pentru a merita atenţia ta şi ştiu că sunt alţii mai nefericiţi decât mine dar, 2010, nu a fost tocmai roz pentru mine şi aştept cu nerăbdare sfârşitul anului.
Aş fi crezut că odată cu vârsta, să-ţi scriu, este mai uşor; dar nu este.

Ce doresc în dar?
Ce-mi doresc într-adevăr nu se poate cumpăra!
Sănătate pentru familia mea şi pentru mine, motivare pentru a lucra la proiectul început, a petrece mai mult timp cu cel care este departe, o rază de soare prin fereastra mea dimineaţa, timp….
Asta e ceea ce vreau."

Moş Crăciun este, se ştie,  un bun confident. Putem avea încredere în el.

Bazaţi-vă pe Moş Crăciun şi exprimati-vă dorinţele, visurile, gândindu-vă că acestea pot deveni realitate.
În linii mari, este gândirea pozitivă…



Ai şi tu o listă pentru Moş? Ce conţine?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Web Analytics